Subsemnatul,
doresc să vă aduc la cunoștință hotărârea mea irevocabilă de a demisiona oficial din funcția de adult pe care , in mod abuziv, o dețin acum.
In urma unei analize detaliate, m-am decis să preiau atribuțiile cândva avute ale unui copil de șase ani, drepturi și indatoriri la care am renunțat prea ușor la acel moment.
Vreau să stau pe trotuar și să desenez cu cretă in timp ce oamenii mari trec spre serviciu, să nu dau doi bani pe stresul generat de trafic, idioți sau intâlniri de afaceri.
Vreau să mă plimb in fiecare zi cu trotineta mea, fără să mă intereseze ca la anul se scumpește iar benzina sau asigurarea.
Vreau să mă duc in parc, să mă așez pe iarbă, să mă uit la cer și să compar forma norilor cu animale, intrebându-mă de ce adulții nu fac la fel.
Vreau să mă intorc la vremea când nu știam ce inseamnă războaie, crime, ură, politică.
Vreau să cred că totul pe lumea asta este gratis, ori in cel mai rău caz să aibă prețul fixat in surprize de gumă Turbo.
Vreau să revin la o vreme când cel mai rău lucru din lume insemna să mă prindă mama că am chiulit de la școală ca să fac baie in Herăstrău.
Vreau să joc din nou fotbal pe stradă, cu bare făcute din pietre și tricouri, nu pe terenuri sintetice.
Pentru toate aceste motive, și nu numai, vă rog a-mi aproba demisia.
Cu deosebită considerațiune,
Gavro
vineri, 15 iunie 2012
vineri, 18 mai 2012
Noaptea muzeelor
Noaptea muzeelor. Alias noaptea in care accesul in multe muzee din București este gratuit. Alias noaptea in care grupuri-grupuri de inculți, cu buzunarele pline de semințe si cutii de bere, se urcă in autobuzele puse gratuit la dispoziție de RATB și incep să bântuie prin muzee.
Este surprinzător interesul generat de gratuitatea evenimentului. Muzeele respective sunt deschide și in ziua următoare. Și incă alte aproape trei sute de zile in restul anului. Nu poți argumenta gratuitatea, prețurile de intrare in aceste muzee fiind cel mult modice.
Ce animă această gloată troglodită la porțile muzeelor, așteptând gălăgioasă cu orele? A fost lovită subit de cultură? După ritmurile de manele vomitate de telefoanele unora dintre ei, tind să mă indoiesc. Ca să nu mai menționăm că a doua zi angajații respectivelor muzee mătură munți de coji. De semințe, evident. Doar stai la coadă cel puțin o oră ca să intri. Ce-ar vrea fraierii ăștia să faci, să stai ca prostul? Sau să spargi și tu o sămânță cu băieții? CORECT!
Odată intrați, băiețașii trebuie să verifice autenticitatea unui tablou. Cu unghia. ”E adevărat, să moară mama!”. Mai norocoase sunt exponatele din spatele unui geam. Cu toate că nu poți trece prin fața lor fără măcar să ciocăni puțin. E de bun simț. Inainte de ieșire trebuie imortalizat momentul vizitei cu o poză. Ca să se vadă ”cât dă jmecher ești”, rogi pe cineva să ți-o facă lângă un tablou. Nu contează semnul de la intrare. Cum adică blitz-ul afectează pigmenții? Ce sunt ăia pigmenți? Sigur au inventat aștia un cuvânt ca să ne sperie pe noi. Dar noi suntem mai jmecheri, doar nu ascultăm de niște proști angajați la muzeu!
Acestea fiind spuse, se anunță o noapte pe cinste!
Distracție plăcută!
Este surprinzător interesul generat de gratuitatea evenimentului. Muzeele respective sunt deschide și in ziua următoare. Și incă alte aproape trei sute de zile in restul anului. Nu poți argumenta gratuitatea, prețurile de intrare in aceste muzee fiind cel mult modice.
Ce animă această gloată troglodită la porțile muzeelor, așteptând gălăgioasă cu orele? A fost lovită subit de cultură? După ritmurile de manele vomitate de telefoanele unora dintre ei, tind să mă indoiesc. Ca să nu mai menționăm că a doua zi angajații respectivelor muzee mătură munți de coji. De semințe, evident. Doar stai la coadă cel puțin o oră ca să intri. Ce-ar vrea fraierii ăștia să faci, să stai ca prostul? Sau să spargi și tu o sămânță cu băieții? CORECT!
Odată intrați, băiețașii trebuie să verifice autenticitatea unui tablou. Cu unghia. ”E adevărat, să moară mama!”. Mai norocoase sunt exponatele din spatele unui geam. Cu toate că nu poți trece prin fața lor fără măcar să ciocăni puțin. E de bun simț. Inainte de ieșire trebuie imortalizat momentul vizitei cu o poză. Ca să se vadă ”cât dă jmecher ești”, rogi pe cineva să ți-o facă lângă un tablou. Nu contează semnul de la intrare. Cum adică blitz-ul afectează pigmenții? Ce sunt ăia pigmenți? Sigur au inventat aștia un cuvânt ca să ne sperie pe noi. Dar noi suntem mai jmecheri, doar nu ascultăm de niște proști angajați la muzeu!
Acestea fiind spuse, se anunță o noapte pe cinste!
Distracție plăcută!
duminică, 25 aprilie 2010
Mult a fost... nimic n-a mai ramas!
Dragi vamaioţi,
Nu contează câţi am mai rămas, pe unde ne aflăm, pe unde lucram (înghesuiţi în vreun birou, în spatele unei tarabe, monitor, tejghele sau parbriz, pe şantier sau într-o mansardă), cât ne-am schimbat, cât am îmbătrânit, dacă ne mai pasă, dacă suntem împăcaţi cu noi, dacă mai vrem, dacă mai visăm...
Contează însă să ne amintim. Trebuie sa ne amintim!
Vă mai amintiţi cum veneam noi cu trenul, cu rucsacuri uriaşe în spate, cum "norocoşii" veneau cu Dacii sau Oltcit-uri, Trabant sau "broscuţă"? Cum ne umflam de omlete, hamsii şi conserve aduse de acasă? Cum beam bere la halbă, cum ascultam casete cu rock la acele casetofoane de plastic cu baterii?
Acum reveniţi în prezent şi spuneţi-mi ce cauta ăştia acum în Vamă cu Jeep-uri din ce în ce mai mari, cu neoane, boxe la maşină de ştie toată plaja ce house ascultă ei, care se cazează cu rezervări la vile şi hoteluri, mănâncă la terase de fiţe, fumează Davidoff, beau Corona sau Leffe şi stau la plaja doar pe şezlonguri de plastic?
De câte bancomate, supermarket-uri, terase fiţoase şi şaormării are nevoie Vama?
Vă mai amintiţi cum veneam în Vamă de dragul discuţiilor, de dragul muzicii rock, de dragul literaturii, al culturii adevărate? (Spre deosebire de toate prostiile cu care nişte idioţi împânzesc internetul în ziua de azi!)
Beam, fumam, râdeam, dar mai presus de toate ceva ne lega, eram o comunitate subînţeleasă, ne cunoşteam fără sa ne ştim, împrieteniţi pentru o zi, pentru ca apoi să nu ne mai vedem, poate, niciodată...
Amintiţi-vă cum visam şi ne lăsam visaţi în triste sau nostalgie, în mister sau iubire, cum făceam teorii, construiam scenarii, reclădeam universul, imaginam utopii, cum povesteam, cum ascultam, cum ne complăceam în crize existenţiale, familiare, de dragoste, cum iubeam focul şi marea care mereu erau acolo sa ne aline, sa ne încânte?
Acum toţi se cred vamaioţi. Puţini, adevăraţi şi culţi am fost, mulţi şi snobi au apărut!
Mai ţineţi minte pletele şi bretoanele noastre? Bocancii rupţi pe cine ştie ce munte? Tricourile ponosite cu cranii, chitare, trandafiri sau înscrisuri gotice? Blugii rupţi în care dormeam şi cu care intram şi în apă? Cămăşile în carouri cu mânecile tăiate? Brelocurile metalice, medalioanele cu cu dragoni, cranii înlănţuite? Şepcile şi rucsacurile de blugi pe care scriam Megadeath, Metallica, Led Zeppelin, Iris, Manowar sau Anthrax?
Acum spuneţi-mi din nou: ce caută ăştia acum în Vamă în şlapi de firmă, pantofi fără ciorap, maieuri cu paiete, cămăşi roz cu mâneci flamenco? Cu lanţuri de aur la gât, ghiuluri pe degete, unghii lăcuite şi frizuri ciudate?
Vă mai amintiţi cum ne împrieteneam în câteva secunde sau ne despărţeam duşmani de moarte în urma unor discuţii despre Cobain, Vedder, Ozzy sau Gillan? Când încercam să alegem intre Hendrix şi Clapton, intre Slayer şi Sepultura, intre "Child in time" şi "Stairway to heaven"?
Vama a îmbătrânit, dragilor... a îmbătrânit urât, or ea nu trebuia să îmbătrânească deloc! Vama nu mai poate fi salvată. Nu mai e o plajă, este o groapă. Un bâlci populat de ciudaţi şi snobi urbani, toţi ambalaţi într-o mizerie artificială de un brand pervertit. Vama nu mai e un sat, e un "Vama Veche Park". Esenţa ei era un spirit al naturalului, o cultură a prieteniei, o atitudine anti-sistem. Acum totul e contrafăcut, copiază rudimentarul cu un design rustic-boem, o slabă umbră a tot ce a fost odată, iar atitudinea anti-sistem a devenit un meal la McDonalds. Hazna consumeristă. Unii spun ca astea sunt timpurile, ca nu dispare ci se transforma. Intr-o afacere. La un moment dat asa m-am gândit şi eu, recunosc. Ipocrizie.
După o agonie de câţiva ani, Vama Veche a murit. Asta e adevărul. Trebuie îngropată. După cum cineva spunea odată, trebuie sa adunăm tot şi să ardem. Sa dispară gunoiul urban, nisipul să nu mai fie pătat de ketchup, udat de Red Bull, răscolit de roţile ATV-urilor, iradiat de neoanele de sub Jeep-urile nesimţite duduind a house. Îngropaţi Vama Veche, ii datorăm asta. Asa cum a fost ea, cu bune şi rele, dar măcar sinceră, curată şi adevărată.
Nu contează câţi am mai rămas, pe unde ne aflăm, pe unde lucram (înghesuiţi în vreun birou, în spatele unei tarabe, monitor, tejghele sau parbriz, pe şantier sau într-o mansardă), cât ne-am schimbat, cât am îmbătrânit, dacă ne mai pasă, dacă suntem împăcaţi cu noi, dacă mai vrem, dacă mai visăm...
Contează însă să ne amintim. Trebuie sa ne amintim!
Vă mai amintiţi cum veneam noi cu trenul, cu rucsacuri uriaşe în spate, cum "norocoşii" veneau cu Dacii sau Oltcit-uri, Trabant sau "broscuţă"? Cum ne umflam de omlete, hamsii şi conserve aduse de acasă? Cum beam bere la halbă, cum ascultam casete cu rock la acele casetofoane de plastic cu baterii?
Acum reveniţi în prezent şi spuneţi-mi ce cauta ăştia acum în Vamă cu Jeep-uri din ce în ce mai mari, cu neoane, boxe la maşină de ştie toată plaja ce house ascultă ei, care se cazează cu rezervări la vile şi hoteluri, mănâncă la terase de fiţe, fumează Davidoff, beau Corona sau Leffe şi stau la plaja doar pe şezlonguri de plastic?
De câte bancomate, supermarket-uri, terase fiţoase şi şaormării are nevoie Vama?
Vă mai amintiţi cum veneam în Vamă de dragul discuţiilor, de dragul muzicii rock, de dragul literaturii, al culturii adevărate? (Spre deosebire de toate prostiile cu care nişte idioţi împânzesc internetul în ziua de azi!)
Beam, fumam, râdeam, dar mai presus de toate ceva ne lega, eram o comunitate subînţeleasă, ne cunoşteam fără sa ne ştim, împrieteniţi pentru o zi, pentru ca apoi să nu ne mai vedem, poate, niciodată...
Amintiţi-vă cum visam şi ne lăsam visaţi în triste sau nostalgie, în mister sau iubire, cum făceam teorii, construiam scenarii, reclădeam universul, imaginam utopii, cum povesteam, cum ascultam, cum ne complăceam în crize existenţiale, familiare, de dragoste, cum iubeam focul şi marea care mereu erau acolo sa ne aline, sa ne încânte?
Acum toţi se cred vamaioţi. Puţini, adevăraţi şi culţi am fost, mulţi şi snobi au apărut!
Mai ţineţi minte pletele şi bretoanele noastre? Bocancii rupţi pe cine ştie ce munte? Tricourile ponosite cu cranii, chitare, trandafiri sau înscrisuri gotice? Blugii rupţi în care dormeam şi cu care intram şi în apă? Cămăşile în carouri cu mânecile tăiate? Brelocurile metalice, medalioanele cu cu dragoni, cranii înlănţuite? Şepcile şi rucsacurile de blugi pe care scriam Megadeath, Metallica, Led Zeppelin, Iris, Manowar sau Anthrax?
Acum spuneţi-mi din nou: ce caută ăştia acum în Vamă în şlapi de firmă, pantofi fără ciorap, maieuri cu paiete, cămăşi roz cu mâneci flamenco? Cu lanţuri de aur la gât, ghiuluri pe degete, unghii lăcuite şi frizuri ciudate?
Vă mai amintiţi cum ne împrieteneam în câteva secunde sau ne despărţeam duşmani de moarte în urma unor discuţii despre Cobain, Vedder, Ozzy sau Gillan? Când încercam să alegem intre Hendrix şi Clapton, intre Slayer şi Sepultura, intre "Child in time" şi "Stairway to heaven"?
Vama a îmbătrânit, dragilor... a îmbătrânit urât, or ea nu trebuia să îmbătrânească deloc! Vama nu mai poate fi salvată. Nu mai e o plajă, este o groapă. Un bâlci populat de ciudaţi şi snobi urbani, toţi ambalaţi într-o mizerie artificială de un brand pervertit. Vama nu mai e un sat, e un "Vama Veche Park". Esenţa ei era un spirit al naturalului, o cultură a prieteniei, o atitudine anti-sistem. Acum totul e contrafăcut, copiază rudimentarul cu un design rustic-boem, o slabă umbră a tot ce a fost odată, iar atitudinea anti-sistem a devenit un meal la McDonalds. Hazna consumeristă. Unii spun ca astea sunt timpurile, ca nu dispare ci se transforma. Intr-o afacere. La un moment dat asa m-am gândit şi eu, recunosc. Ipocrizie.
După o agonie de câţiva ani, Vama Veche a murit. Asta e adevărul. Trebuie îngropată. După cum cineva spunea odată, trebuie sa adunăm tot şi să ardem. Sa dispară gunoiul urban, nisipul să nu mai fie pătat de ketchup, udat de Red Bull, răscolit de roţile ATV-urilor, iradiat de neoanele de sub Jeep-urile nesimţite duduind a house. Îngropaţi Vama Veche, ii datorăm asta. Asa cum a fost ea, cu bune şi rele, dar măcar sinceră, curată şi adevărată.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)